Un film care este doar un film

„The Shift” – un film pentru care multumesc celor care au inspirat, celor care l-au „crescut” si celor care m-au indrumat catre el. Un film care m-a dus atunci cu gandul imediat la Brancusi, la „Coloana Infinitului” si la arhitectii lumii care s-au inspirat din el.

„Nu vom fi niciodata destul de recunoscatori fata de pamantul care ne-a dat totul.” (Brancusi)

Un film care m-a dus cu gandul la Monahul Nicolae Delarohia.

„Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii, iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata virtutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi: dai li! (Ce-i datorez eu lui Hristos).

Un film care naste intrebari si care daruieste revelatii in acelasi timp.
Un film care aminteste de Poveste (a) de Craciun spusa de Charles Dickens. Un film care pune intrebari despre meschinaria umana si ofera raspunsuri despre miraculoasa disponibilitate a omului de a-si arata resursele nebanuite de generozitate. Un film care duce cu gandul la seara de Craciun, dar nu la Santa Claus, Mos Craciun sau Mos Gerila.

Un film care ma readuce iar la Brancusi, la Monahul Delarohia, la Coloana Infinitului…, la Platon si la conceptele filosofilor orientali.

Un film care este doar un film.

IF

Republic

If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don’t deal in lies,
Or, being hated, don’t give way to hating,
And yet don’t look too good, nor talk too wise;

If you can dream – and not make dreams your master;
If you can think – and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you’ve spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build ‘em up with wornout tools;

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: „Hold on”;

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings – nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds’ worth of distance run –
Yours is the Earth and everything that’s in it,
And – which is more – you’ll be a Man my son!

De ce ma doare locul in care m-am nascut

Poate am vrut sa ma nasc pe Pamanturile Dobrogei. In Constanta. Sau poate n-am vrut, dar asa a fost sa fie. Oricum ar fi, DOAMNE DUMNEZEULE, pentru mine este egal. Multumesc, dar n-am putere. Si ma plang.

Poate, dintr-o alta viata, mi-am dorit sa pun piciorul aici, dar nu in calitate de cuceritor, ci de „frate” pentru toti cei care locuiesc acolo. „Frate”, asa cum spunea Majestatea Sa Carol I la 1878 catre armata romana: „Romani veti pune piciorul pe pamantul sfant al Dobrogei, dar nu in calitate de cuceritori, ci de frati pentru toti cei care locuiesc acolo. Orice alte religii si alte neamuri, ei sunt in statul roman, au tot dreptul la protectia si la dragostea noastra”.

N-am putut fi „frate” si am plecat. La Capitala. Nici aici n-am putut fi „frate”, dar am ramas in turma. Am inchis ochii, mi-am astupat urechile, i-am spus mintii sa nu mai faca zgomot. Doar sufletul nu asculta.

Am vrut sa arunc televizorul pe geam, dar m-am temut sa nu cada cuiva in cap. Daca-l dau de pomana, ma tem ca-mi fac pacate. Si nu vreau.

Am deschis ochii. DOAMNE DUMNEZEULE, ajuta-ne! Ce se intampla cu noi? De ce toti ne vor pamanturile? De ce toti vor pamant inainte de vreme? De ce se grabesc? Oricum vor ajunge sub el.

De ce ne obliga sa consumam daca noi suntem fericiti cu tot ce ne da Pamantul pana vom deveni unul cu el? De ce ne obliga sa ne parasim Pamantul care ne hraneste?

Ajuta-ne, DOAMNE DUMNEZEULE! Da-ne intelepciunea lui Solomon, iubirea lui David si rabdarea lui Iov!

Si nu ne mai lasa pe noi, TATA, sa il rastignim mereu pe FIUL TAU, FRATELE nostru.

De ce se dilesc creativii?

„Avionul e plin cu oameni din publicitate. Daca s-ar zdrobi, ar fi un inceput de victorie a Sinceritatii. Dar viata e in asa fel facuta, incat avioanele cu publicitari nu se prabusesc. Avioanele care se zdrobesc sunt pline de oameni nevinovati, de indragostiti sentimentali, de binefacatori ai omenirii, de Otis Redding, de Lynyard Skynyrd, de Marcel Dadi, de John-John Kennedy. Ceea ce le confera atata aroganta comunicatorilor bronzati e certitudinea ca sunt la adapost: se tem mai mult de crahurile bursiere decat de crash-urile aeriene.”

„Lucrez in publicitate: ei da, poluez universul. Sunt tipul care va vinde rahat. Ala de va face sa visati la lucruri pe care n-o sa le aveti niciodata. Cer vesnic albastru, gagici care nu sunt niciodata nasoale, o fericire perfecta, retusata pe Photoshop. Imagini bibilite, muzica ultimul racnet. Apostolatul meu este sa va fac sa va curga balele. In profesia mea, nimeni nu va doreste fericirea, pentru ca oamenii fericiti nu consuma.”

„Totul este provizoriu, totul se cumpara. Omul este un produs ca si celelalte, cu un termen de garantie. Iata de ce am hotarat sa ma pensionez la 33 de ani. Se pare ca asta-i varsta ideala pentru a reinvia.”

Frederic Beigbeder – „14.99 euro”

De ce nu mai spunem multumesc?

Ma deranjeaza ca oamenii nu mai spun multumesc tot atat de mult cat ma intristeaza faptul ca au disparut aproape, din vocabularul nostru, expresii de bun simt ca: iarta-ma, pardon, imi pare rau ca am gresit, va rog (frumos) sa…, va rog sa ma scuzati pentru…etc. De multe ori, cand folosesc eu astfel de expresii, oamenii par surprinsi. Dar aceasta este oarecum partea buna a lucrurilor. Exista si situatii cand oamenii nu reactioneaza. Si asta ma doare cel mai tare. Astfel, ma intreb ce s-a intamplat cu noi, OAMENII? Am incercat sa-mi raspund si, din pacate, raspunsurile pe care mi le-am dat sunt cel putin triste: aproape ca ne-am transformat in roboti, nu mai stim sa iubim asa cum trebuie – neconditionat – si, mai rau, credem ca totul ni se cuvine in loc sa fim recunoscatori pentru tot ce avem.
Zilele trecute, mi-am vizitat un vechi prieten care se lupta de ani buni cu o boala necrutatoare, dar care il face mai puternic pe zi ce trece. Am vrut sa-l vad, sa-l salut si sa ma scuz ca am omis sa-l sun de ziua lui, care fusese cu 2 luni in urma…. Desi nu uitasem ca implineste o varsta in acea zi, pur si simplu am fost prea ocupata sa dau un telefon. Asa cum m-a intampinat mereu, cu zambetul pe buze, ca un tata, a facut-o si acum. Dupa ce m-a lasat sa vorbesc despre mine si sa-i insir tot felul de banalitati, tacut si trist, mi-a aratat peretele biroului sau, unde sunt poze ale fostilor colegi si prieteni comuni care au plecat dintre noi in urma cu putin timp. Fosti colegi si prieteni carora nu mai am cum sa le spun MULTUMESC pentru toate clipele frumoase petrecute alaturi de ei si pentru ca mi-au acordat sansa de a-i cunoaste asa cum au fost ei: OAMENI si PROFESIONISTI.
Si inca ceva ce noi, oamenii, am pierdut: respectul. Recent, in cadrul unei intalniri, mi s-a multumit pentru punctualitate. Desi consider ca punctualitatea este doar o forma de respect, am zambit trist pentru ca am discutat despre punctualitate ca despre o pasare rara. Lipsa punctualitatii denota lipsa de respect. Ce ne costa sa ne respectam unii pe altii? Ce ne costa sa ne schimbam mentalitatea?
Am avut sansa sa lucrez intr-un grup german cu oameni care imi respectau timpul tot atat de mult cum si eu il respectam pe al lor. Pe noi ce ne costa sa avem mentalitate germana?

Joseph Murphy, The Power of Your Subconscious Mind

eBook in format Adobe Acrobat Reader (.pdf) ce poate fi descarcat de aici.
O carte despre puterea incredibila a subconstientului, care arata cum poate fi folosita aceasta putere, care motiveaza pe oricine isi doreste sa lupte cu el insusi, sa mearga mai departe si sa stie ce sa-i ceara subconstientului.
Daca o astfel de carte s-ar ecraniza, piesa asta ar putea fi o varianta de coloana sonora.

Sintetizeaza, in doar cateva cuvinte, ideea cartii.

Mihai Barbu, Vand kilometri

Un jurnal de drum aparut in aceasta luna. Sau, altfel spus, „Un om, o motocicletă, 26.000 km, 4 luni, 13 ţări. Peste 500 de imagini incredibile şi multe pagini de poveste în 43 de scrisori”.
Lansarea cartii are loc, joi, 2 decembrie, la ora 18, la Clubul Taranului Roman.

Dragostea dureaza trei ani, film in 2011

„L’ Amour dure trois ans”, o carte despre viata fiecaruia dintre noi, scrisa merveilleux de Frederic Beigbeder, ar putea fi ecranizata in 2011. Potrivit autorului, care a postat, cateva ore in urma, informatia pe contul sau de facebook, se preconizeaza ca filmarile sa inceapa in 2011.
Pana atunci, se poate vedea adaptarea pentru teatru aici.

Nick Cave, Moartea lui Bunny Munro

O carte pe care mi-am dorit s-o citesc inca de cand a aparut, in toamna anului trecut, dar pe care am reusit sa o citesc abia acum. Dupa ce am citit-o am simtit nevoia sa tac. Apoi sa vorbesc imediat. Despre carte. O carte bulversanta, ce nu poate fi povestita sau asa ceva. In linii mari, se poate spune ca are un ritm alert, e scrisa excelent si cu cel mai desavarsit umor. Negru, ce-i drept. O scriitura ce-i da lui Cave mai multa libertate decat ii da propria muzica.
Initial, Cave a gandit „Moartea lui Bunny Munro” ca pe scenariu de film, nu ca pe un roman. Ceea ce se si vede. De altfel, cartea va sta si la baza unei mini-serii tv. And to play Bunny? „Ray Winstone is dying to do it”.

Book Trailer:

Nick Cave citind fragmente din carte, Dublin 2009 (btw, excelenta strategie de maketing:D)

Muzica si scrisul lui Cave inseamna de fiecare data altceva in functie de dimensiunea spirituala pe care o are fiecare.
Altceva ce-mi starneste curiozitatea sa aflu viziunea sa in rescrierea „The Crow”.

PS: Ca tot a venit vorba de NC, frumos ar fi sa-mi cer scuze tuturor celor patrunsi, fara voia lor, de spiritul Cave. Dragi fosti colegi, pastrez inca acel calendar pe care scrie ca vreti sa mai ascultati si altceva:)

The Unseen Guest, Listen my son

Cu toate ca renuntasem la postarile muzicale, imi dau seama ca ar fi fost pacat sa nu postez asa ceva. E descoperire recenta si, culmea, am gasit piesa intr-un loc unde ma asteptam prea putin. Sper sa bucure si pe altii, asa cum m-a bucurat pe mine.

In cautarea eclipselor … gasite:)

Fotograful Catalin Beldea, un pasionat al fotografiei astronomice, primul roman publicat, in 2008, pe site-ul NASA, la sectiunea „Imaginea Zilei” (foto) isi va expune colectia de eclipse, saptamana viitoare, la Cafepedia Romana.

Este, de altfel, prima expozitie de acest gen din Romania.

“Aceasta expozitie este doar un prim pas in a impartasi ceea ce am vazut si am fotografiat in alergatura mea prin lume. Cu siguranta, calatorii si ocazii de a strange imagini cu eclipse vor mai fi – nu mai departe de ianuarie 2011, cand va avea loc o eclipsa partiala de Soare in Europa, un fenomen rar, rasaritul Soarelui “muscat” de umbra Lunii”, spune fotograful.

Colectia de fotografie contine peste 20 de imagini din expeditiile in jurul lumii in cautarea eclipselor de Soare din: Romania (1999 si 2003), Turcia (2006), Siberia (2008), China (2009) sau Pacific, pe atolul Hao din Polinezia Franceza (2010).

Beldea si-a inceput vanatoarea de eclipse in 1999, cu eclipsa totala de Soare din Romania, si a imortalizat, pana in prezent, 5 eclipse totale de Soare, ultima fiind cea de anul acesta din Pacific, pe atolul Hao din Polinezia Franceza.

“Inca de pe cand aveam noua ani, odata cu aparitia cometei Halley, cerul a devenit pentru mine MISTERUL care trebuia descifrat. De atunci si pana astazi au trecut mai bine de 20 de ani, iar pasiunea pentru astronomie s-a amplificat in asa masura, incat o expeditie in inima Siberiei pentru a asista la o eclipsa de Soare mi s-a parut un lucru absolut firesc”, isi amintea fotograful-vanator dupa expeditia din Siberia.

Cu optimism pre criza calcand

Chiar daca ne pierdem locurile de munca, nu mai avem cu ce plati ratele, ne spargem capetele din lipsa banilor, nu trebuie sa disperam. Mai mult decat atat, trebuie sa gandim pozitiv. Sa lasam good karma sa ne penetreze fiece por. Potrivit psihologilor citati de The Telegraph, optimismul este cea mai buna metoda de aparare psihologica si trebuie sa ne amintim ca economia este ciclica si fiecare zi care trece inseamna o noua zi care ne apropie de normalitate.

Pe de alta parte, zicea Don Marquis, un optimist este un tip care a ascultat prea multi optimisti.